Grile

Grilele sunt grupate pe teme, lista temelor fiind redată mai jos. Pentru raportarea unor probleme legate de corectitudinea grilelor (enunţ incomplet, răspuns greşit, încadrare greşită în tema etc.) puteţi folosi formularul de raportare, iar pentru probleme mai generale (informaţii de pe site, funcţionarea site-ului etc.) puteţi folosi formularul de contact. Ambele functionalităţi sunt accesibile doar utilizatorilor înregistraţi (pentru a preveni spamming-ul).

Grilele raportate ca fiind greşite sau care nu mai corespund programei actuale apar în secţiunea de grile, însă tăiate cu o linie (strikethrough). Aceste grile nu sunt incluse în teste.

Pentru a descarca o versiune statica a site-ului salvata la începutul lui octombrie 2013 (pentru uz offline) apasati aici. Această versiune nu permite generarea de teste (sau mai general orice necesită interacţiunea cu serverul Web).

Pentru a accesa grilele corespunzatoare vechii tematici (< 2016), apasati aici. Aceste grile sunt incluse doar din motive istorice, ele neputand fi selectate in cadrul testelor.

1. Bronhopneumopatia obstructiva cronica (Compendiu vol. 1) - 62 grile
2. Pneumoniile (Compendiu vol. 1) - 38 grile
3. Cancerele bronhopulmonare (Compendiu vol. 1) - 69 grile
4. Astmul bronsic (Compendiu vol. 1) - 35 grile
5. Tuberculoza (Compendiu vol. 1) - 52 grile
6. Trombembolismul pulmonar (Compendiu vol. 1) - 62 grile
7. Boala coronariana. Boala coronariana cronica stabila. Angina pectorala stabila. (Compendiu vol. 1) - 146 grile
8. Hipertensiunea arteriala (Compendiu vol. 1) - 63 grile
9. Insuficienta cardiaca. (Compendiu vol. 1) - 82 grile
10. Cardiomiopatiile. (Compendiu vol. 1) - 44 grile
11. Aritmiile si tulburarile de conducere. Stopul cardiac (Compendiu vol. 1) - 77 grile
12. Valvulopatiile. Endocardita infectioasa. Pericardita. (Compendiu vol. 1) - 91 grile
13. Refluxul gastroesofagian. (Compendiu vol. 1) - 94 grile
14. Boala ulceroasa. (Compendiu vol. 1) - 103 grile
15. Bolile inflamatorii intestinale. (Compendiu vol. 1) - 186 grile
16. Ciroza hepatica. (Compendiu vol. 1) - 212 grile
17. Diabetul zaharat. (Compendiu vol. 1) - 201 grile
18. Anemiile. Anemia feripriva. Anemiile hemolitice dobandite. Deficitul de vitamina B12 si acid folic. (Compendiu vol. 1) - 131 grile
19. Leucemia acuta si cronica mielocitara si limfocitara. Leucemiile acute. Leucemia acuta limfoblastica. Leucemia mieloida cronica. Leucemia limfocitara cronica. (Compendiu vol. 1) - 113 grile
20. Limfoamele maligne. (Compendiu vol. 1) - 117 grile
21. Glanda tiroida. Tireotoxicoza. Hipotiroidismul adultului. Cancerul tiroidian. (Compendiu vol. 1) - 318 grile
22. Hepatitele virale acute. (Compendiu vol. 1) - 75 grile
23. Infectia cu virusul imunodeficinetei umane. (Compendiu vol. 1) - 58 grile
24. Sepsisul si socul septic. (Compendiu vol. 1) - 60 grile
25. Boala cronica de rinichi. (Compendiu vol. 1) - 113 grile
26. Glomerulopatii. (Compendiu vol. 1) - 94 grile
27. Nefropatii tubulo-interstitiale (Compendiu vol. 1) - 77 grile
28. Tulburari electrolitice si acidobazice. Tulburari ale echilibrului acido-bazic. Tulburari ale echilibrului hidro-electrolitic. (Compendiu vol. 1) - 122 grile
29. Convulsiile la copil. (Compendiu vol. 2) - 81 grile
30. Infectiile cailor aeriene superioare la copil. (Infectiile cailor aeriene superioare la copil.) - 111 grile
31. Nutritia si alimentatia. Bolile carentiale. Principii generale de nutritie si alimentatie. Malnutritia. Rahitismul carential la copil. Anemia feripriva. (Compendiu vol. 2) - 211 grile
32. Infectiile perinatale. (Compendiu vol. 2) - 91 grile
33. Accidentele vasculare cerebrale. (Compendiu vol. 2) - 90 grile
34. Boli inflamatoare reumatice cronice. Poliartrita reumatoida. Spondilita anchilozanta si spondiloartritele. Artrita psoriazica. (Compendiu vol. 2) - 172 grile
35. Lupusul eritematos sistemic. (Compendiu vol. 2) - 83 grile
36. Apendicita acuta. (Compendiu vol. 2) - 43 grile
37. Litiaza biliara. Litiaza veziculei biliare. Litiaza caii biliare principale. (Compendiu vol. 2) - 84 grile
38. Pancreatita acuta. (Compendiu vol. 2) - 71 grile
39. Peritonitele. (Compendiu vol. 2) - 54 grile
40. Ocluziile intestinale. (Compendiu vol. 2) - 31 grile
41. Hemoragiile digestive. (Compendiu vol. 2) - 66 grile
42. Cancerul colorectal. (Compendiu vol. 2) - 31 grile
43. Cancerul gastric. (Compendiu vol. 2) - 30 grile
44. Cancerul mamar. (Compendiu vol. 2) - 38 grile
45. Traumatismele toracice si abdominale. (Compendiu vol. 2) - 73 grile
46. Litiaza urinara. (Compendiu vol. 2) - 82 grile
47. Fracturile oaselor lungi – generalitati. (Compendiu vol. 2) - 168 grile
48. Consultatia prenatala. Sfatul genetic. Diagnosticul de sarcina. (Compendiu vol. 2) - 52 grile
49. Cancerul de col uterin si tumorile benigne genitale. Patologia preneoplazioca si neoplazica a colului uterin. Patologia tumorala benigna uterina si ovariana. (Compendiu vol. 2) - 59 grile
50. Infectiile genitale. (Compendiu vol. 2) - 32 grile